Italia: Condițiile de îndeplinit pentru a primi șomaj și modalitățile de depunere a cererii
Indemnizația de șomaj, numită în Italia NASpI (Nuova Assicurazione Sociale per l'Impiego), se acordă lucrătorilor (inclusiv ucenicilor; lucrătorilor – asociaţi din cadrul cooperativelor care au un raport de muncă salariată; personalul artistic cu contract de muncă salariată) în următoarele condiţii:
- dacă lucrătorii și-au pierdut involuntar locul de muncă (au fost disponibilizați de angajator);
- au minim 13 săptămâni de contribuţii pentru şomaj, în ultimii 4 ani anteriori pierderii locului de muncă;
- au lucrat efectiv minim 30 de zile, în ultimele 12 luni anterioare pierderii locului de muncă, perioadă în care să fi fost plătită cel puţin contribuţia minimă.
- care şi-au dat demisia (cu excepţia demisiei pentru justă cauză / în timpul perioadei de protecţie a maternităţii la locul de muncă – 300 de zile de la data presupusă a naşterii) sau
- al căror raport de muncă a încetat prin acordul părţilor (cu excepţia situaţiei în care s-a ajuns la această decizie în cadrul parcurgerii tentativei de conciliere a unui litigiu de muncă realizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă).
- Accesând site-ul www.inps.it (este necesar ca solicitantul să se înregistreze pe site-ul INPS şi să obţină de la INPS un cod PIN, în acest sens);
- Apelând la una din instituţiile de asistenţă a lucrătorilor denumită „Patronato”, care, potrivit legii, trebuie să sprijine gratuit lucrătorii să prezinte respectiva cerere;
- Accesând centrul de contact integrat INPS INAIL (sunând de la un telefon fix la numărul: 803.164 sau de la un telefon celular: 06.164.164).
- lucrătorii care îndeplinesc condițiile de pensionarea pentru limită de vârstă sau anticipată. Dacă solicitați și primiți NASpI deși îndepliniți condițiile de pensionare, când vi se va elibera decizia de pensioane, indemnizația NASpI plătită în perioada în care îndeplineați deja condițiile de penisonare va fi considerată „plătită cu titlu necuvenit” și se va constitui debit pentru recuperarea acesteia de către INPS;
- lucrătorii beneficiari ai alocației ordinare de invaliditate, dacă nu optează pentru NASpI;
- muncitorii agricoli cu contracte cu durată determinată;
- angajații cu contracte cu durată nedeterminată din instituțiile publice.
- Să aibă contribuţiile de asigurări sociale plătite, de cel puţin 2 ani;
- Să fi lucrat cel puţin 102 zile în ultimii 2 ani înaintea prezentării cererii şi să figureze în listele nominale ale lucrătorilor agricoli salariaţi (contractele cu durată determinată) / să fi lucrat în baza unui contract pe durată nedeterminată în anul pentru care se solicită acordarea prestaţiei.